Hrișcă

Descriere

         Hrișca este adesea confundată cu cerealele. De fapt este un nume generic dat unor plante ierboase, în mare majoritate anuale, care aparțin familiei Polygonaceae, familie din care fac parte măcrișul, rubarba (reventul), ștevia creață. Denumirea științifică pentru hrișca comună, cea mai des consumată (în englează buckwheat) este Fagopyrum esculentum, pentru că sunt mai multe specii aparținând genului Fagopyrum (sp. tataricum - hrișca tătărască, amară, cea perenă cymosum, etc.).

        70-80% din masa fructelor de hrișcă este reprezentată de amidon, în care 25% este amiloza și 75% amilopectină. Proteinele se află într-un raport de 18% (dintre care cele cu aport biologic deosebit sunt peste 90%), printre care se numară gluteina și globulina, și se evidențiază concentrația deosebită de aminoacizi esențiali precum arginina, lyzina, threonina, triptofanul, cysteina.

          Conținutul în minerale este de asemenea ridicat: fier, zinc, seleniu. Compușii aromatici (cei care au la bază un nucleu benzenic) și care într-adevăr dau "aroma", parfumul caracteristic pentru hrișcă sunt în principal reprezentați de salicilaldehida (2-hidroxibenzenaldehida).

          Un rol deosebit îl au compușii cu valoare antioxidantă cum este rutinul și taninurile. Hrișca a constituit mult timp sursa principală de extragere a rutinului din care se obține rutozidul.

          Hrănitoare, aromata, gustoasă chiar, este un aliment întâlnit în bucătăria multor popoare, mai mult sau mai puțin asiatice. Se consumă plantele verzi, plăntulele (de 5-7 zile), și fructele, care sunt tari, asemănătoare cu semințele de floarea soarelui, dar mult mai mici în dimensiuni, denumite științific achene. Deși nu este o cereală, hrișca întrunește calitățile făinei de grâu integrală. Este de fapt superioară grâului din multe puncte de vedere: conține mult mai puține glucide, nu conține gluten, conține cantități mari de lisină (aminoacid esențial), fier, selemiu și mai mult calciu, cantități impresionante de antioxidanți și se prezintă ca o alternativă la grâu pentru cei care au intoleranță la cereale.

          Semințele de hrișcă sunt aromate și ușor dulcegi. Ele pot fi consumate crude, fierte sau prăjite, simple sau în amestec cu alte alimente, sau ca făină, de asemenea în numeroase combinații. Sunt celebri tăiețeii japonezi soba, care constituie alături de orez un aliment de bază în arhipelagul nipon. Nu mai puțin gustoase sunt galetele franțuzești facute din "făină neagră - ble noire". În Japonia, hrișca este la mare preț, fiind o adevărată artă să se prepare tăiețeii soba de diferite dimensiuni. Japonezii consumă cu mare plăcere și planta verde, în special în primele stadii de dezvoltare. De asemenea, Korea este un mare consummator de hrișcă, din făină fiind obținute nenumărate tipuri de tăieței, supe și jeleuri. În Rusia și Polonia hrișca este inclusă de asemenea în numeroase rețete.

          Datorită lipsei de gluten, am mai spus, poate fi consumată de cei cu intoleranță la acest compus, sau cei cu boala celiacă (enteropatia glutenică)

           S-a constat în urma unor studii că hrișca are un rol important în menținerea nivelului scăzut de glucoză, ceea ce ar reprezenta nu numai o alternativă alimentară dar și un supliment "medical" pentru diabetici.