Caju, Merișor, Goji, Migdale crude
Produs nr.: | AD69 |
Preţ fără TVA: | 105,51 RON |
Preț cu TVA: | 115,00 RON |
Disponibilitate: | La cerere |
Descriere Caju
Preferate în special de cei care urmează o dietă vegetariană, nucile caju sunt consumate de cele mai multe ori sub formă de gustare însă la fel de bine, din nuci caju poți obține lapte, brânză sau chiar unt.
Nucile caju sunt aduse din Brazilia, India, Vietnam sau diverse țări africane. Le recunoști după forma de boabă de fasole, culoare alb - galbuie și gust dulceag.
Le vei găsi întotdeauna vândute decorticate deoarece interiorul cochiliei conține o rășină care trebuie îndepaărtată cu mare atenție înainte de a le mânca.
Caju-ul este bogat în cupru, mangan, triptofan, magneziu, fosfor.
35 grame de caju înseamnă 189 calorii și oferă 37% din necesarul zilnic de cupru, 28% din cel de mangan și triptofan, 25% din doza zilnică recomandată de magneziu si 20% din cea de fosfor.
De asemenea, acest fruct are un conținut de grăsimi mai mic decât majoritatea fructelor oleaginoase dar aceste grăsimi sunt extraordinar de sănătoase.
75% dintre grăsimile conținute de nucile caju sunt acizi grași nesaturați, în special acidul oleic, pe care îl regăsim și în uleiul de măsline
Valori nutriționale pentru 30 de grame de caju uscate și prăjite nesărate
Calorii: 163 Kcal
Grasimi: 13.1 g
Carbohidrati: 9.3 g
Proteine: 4.3 g
Fibre: 1 g
Indice Glicemic: Scazut
Beneficii
Efect benefic asupra sistemului cardiovascular și osos
Datorită conținutului de omega 6, caju-ul crud are un efect benefic asupra sistemului cardiovascular, iar conținutul de substanțe minerale are efect de protecție asupra sistemului osos.
Diminuează intensitatea migrenelor și păstreaza oasele sănătoase
Magneziul care se regăsește în nucile de caju (270 mg/100 g) poate diminua intensitatea migrenelor iar fosforul (375 mg/100 g) ajută la menținerea sănătății sistemului osos.
Previne cancerul
Nucile caju sunt bogate în proantocianine, un tip de flavonoizi care ajută la oprirea divizării celulelor canceroase. Studiile au arătat că nucile caju pot reduce riscul cancerului de colon, datorită cuprului pe care îl au în compoziție, care ajută la eliminarea radicalilor liberi din organism.
Te ajută să slăbești
Datorită conținutului mare de fibre, caju-ul ajută digestia, îți dă o senzație de sațietate pentru mai mult timp, îți dă energie și te ajută în curele de slăbire, ceea ce îl face foarte indicat pe post de gustare.
Ajută la buna funcționare a creierului
Conținutul ridicat de cupru din caju are un rol important în activarea enzimelor, producerea de hormoni și buna funcționare a creierului. Cupru este necesar pentru producerea de celule roșii care ajută la prevenirea anemiilor.
Descriere Merișor
Fructele de merișor sunt printre cele mai sănătoase fructe de pădure. Sunt bogate în substanțe antiinfecțioase, precum vitamina C, care le conferă proprietăți curative imbatabile. Fie că sunt consumate proaspete sau uscate, fructele de merișor sunt o mină de sănătate pe care nu avem voie să o ocolim.
Timp de secole, merișorul a fost folosit profilactic în regiunile nordice, în țări precum Suedia, Finlanda sau în Rusia de Nord, unde clima aspră nu permitea creșterea și, implicit, consumul altor prea multe fructe. Și-a dovedit în timp eficiența în tratarea infecțiilor renale, intestinale și gastrice. Studiile au demonstrat că merișorul duce la o reducere semnificativă a incidenței cistitelor bacteriene și că extractul din fructe de merișor și consumul a minimum 2 litri de apă pe zi reduc cu până la 60% riscul apariției diferitelor tipuri de litiază renală. Trei pahare cu suc de merișor pe zi pot reduce nivelul de risc cardiac, datorită proprietăților antioxidante ale fructului, care sporește nivelul de HDL (colesterol bun).
Foarte bogate în tanini (substanțe antibacteriene și antimicotice) și în flavonoide (substanțe cu efect antioxidant), frunzele și fructele merișorului sunt utile în tratarea tuturor formelor de infecții reno-urinare. Flavonoidele și saponinele conținute în frunzele și fructele de merișor au o puternică acțiune diuretică, curățând rinichii de microlitiază și fiind un bun ajutor pentru eliminarea calculilor, iar taninii au o puternică acțiune antibacteriană la nivelul intestinului și, totodată, o acțiune astringentă, care normalizează tranzitul intestinal.
Cu un conținut important de proteine, provitamina A, vitaminele B1, B2 și C, săruri minerale și zaharuri, fructele uscate de merișor pot fi consumate ca atare, dar și folosite la prăjituri sau dulcețuri.
Descriere Goji
Goji este un fruct asiatic de culoare roșie originar din Himalaya, ce datează din anii 800 D.C.
Fructul este produs de Lycium Barbarum, plantă considerată izvor de sănătate și utilizată de mii de ani de terapeuții tibetani și chinezi.
Goji a reprezentat un pilon important al medicinei chineze, însă abia recent, oamenii de știință din întreaga lume au descoperit motivele pentru care fructul este atât de eficient.
În urma unor investigații minuțioase, oamenii de știință au descoperit că fructul este unul dintre cele mai bogate în nutrienți de pe pământ.
Până de curând, Goji nu a beneficiat de notorietate sau un grad ridicat de consum în America și Europa. Acest lucru s-a datorat nefamiliarizării civilizațiilor vestice cu fructul și beneficiile pe care le oferă.
Pentru populațiile vestice, creșterea sau consumarea fructului Goji a reprezentat mult timp un lucru complet necunoscut.
În ultima perioadă, fructele Goji au devenit însa noul secret al sănătății vesticilor iar popularitatea fructului a cunoscut o binemeritată creștere, în special datorită proprietăților sale anti-aging și de reducere a greutății corporale.
Indexul glicemic al fructelor goji
În indexul glicemic, o valoare de 100 este asignată glucozei pure.
Alimentele evaluate cu 70 sau mai mult, sunt considerate a avea un IG mare, în vreme ce alimentele cu un IG egal sau mai mic cu 55, sunt considerate alimente care scad apetitul.
Iată IG-ul Goji comparat cu al altor fructe:
- Goji - 29
- Merele - 38
- Portocalele - 35
- Bananele - 45
- Pepenele galben - 65
- Stafidele - 64
- Pepenele verde - 72
Goji prezintă caracteristici adiționale care controlează glucoza și apetitul, conținând 21% fibre. Alimentele bogate în fibre moderează nivelul zaharului din sânge.
Goji reprezintă și o bună sursă de crom, mineral care de asemeni, controlează nivelul glucozei. Pe lângă aceasta, cromul ajută și la conservarea masei musculare pe perioada de scădere în greutate; mușchii ard mai multe calorii decât grăsimile, promovând un metabolism eficient și prevenind creșterea în greutate.
Goji sunt bogate în numeroși nutrienți care ajută la convertirea alimentelor în energie în defavoarea formării depozitelor de grăsime:
- B 1: vitamina esențială convertirii carbohidraților în energie și menținerea sănătății glandei tiroide;
- Calciu: în afara efectului pozitiv asupra osăturii, calciul a fost corelat cu scăderea cantității de țesut adipos;
- alte minerale: o combinație echilibrată de minerale esențiale este necesară metabolizării proteinelor: calciu, crom, fier, magneziu, fosfor, potasiu, seleniu, sodiu și zinc.
Deoarece Goji ajută la eliberarea organismului de stres, previne și combate efectele ce duc la creșterea în greutate.
În perioada de stres, glanda suprarenală produce cortizol în exces, ceea ce conduce la stocarea caloriilor sub formă de grăsimi, creșterea nevoii de dulce și alimente grase, senzație de slăbiciune și poftă de mâncare.
Succesul scăderii în greutate îl reprezintă, pe lângă un meniu alimentar echilibrat, un program zilnic de exerciții fizice. Goji crește abilitatea de efectuare a exercițiilor prin diferite metode:
- îmbunătățește circulația;
- întărește inima;
- crește anduranța;
- întârzie instalarea senzației de oboseală;
- crește vitalitatea;
Goji și sistemul imunitar
Fructele Goji conțin un compus unic cunoscut sub denumirea de Lycium barbarum polizaharide. Conform cercetătorilor, acest compus crește abilitatea organismului de a rezista în fața bolilor.
Fructele conțin de asemeni vitamina C, oxidant necesar în creșterea și repararea tuturor țesuturilor umane, vindecarea rănilor, sănătatea cartilajelor, oaselor și dinților, și zinc, necesar în reglarea apetitului, gustului și mirosului, controlul stresului, creșterea și dezvoltarea normală, sănătatea funcțiilor reproducătoare feminne și masculine.
Fructele Goji ajută organismul să distingă mai eficient factorii nocivi de cei sănătoși. Polizaharidele conținute în fructe oferă celulelor zaharuri speciale care susțin sănătatea imunitară și îmbunătățesc comunicarea inter-celulară.
Goji susține sistemul imunitar prin promovarea dezvoltării bacreriilor prietenoase ale sistemului gastrointestinal. Combinația de fibre și polizaharide naturale susțin dezvoltarea bacteriilor instestinale săătoase, cum ar fiprobioticele.
Aceastea protejează organismul împotriva bacteriilor nocive, susțin procesul digestiv, reduc simptomatologia afecțiunilor digestive și riscul de reacții alergice.
Alergiile se manifestă ca reacție la anumite tipuri de dereglări ale sistemului imunitar și pot fi provocate de nenumărați factori din mediu, inclusiv de ingredientele alimentare.
În Asia, Goji este utilizat în mod tradițional pentru tratarea alergiilor. Cercetătorii chinezi au constatat că fructul reduce anticorpii care generează răspunsul la alergen. Totodată, polizaharidele reinstalează funcțiile normale ale sistemului imunitar.
Un sistem imunitar sănătos este capabil să se protejeze împotriva extinderii mutațiilor apărute la nivelul celulelor și a celulelor cancerigene.
Fructele Goji conțin germaniu, mineral considerat a avea proprietăți anti-cancerigene.
În plus, polizaharidele și antioxidanții previn și protejează organismul împotriva radicalilor liberi care favorizează apariția cancerului.
Studiile desfășurate în China demontrează ca fructele Goji inhibă unele mutații genetice care conduc la cancer, și au proprietați anti-tumorale. În plus, Goji ar putea ajuta la combaterea efectelor adverse ale chimioterapiei și tratamentului cu radiații al cancerului.
Conform legendelor, consumul de Goji asigură longevitate și tinerețe; fructul mic și roșu, cunoscut tradițional sub numele de "fructul longevității" este ingredientul cheie al dietei sănătoase.
Cercetările medicale au identificat o varietate de nutrienți conținuți de Goji, care îi conferă fructului proprietăți anti-aging.
Deteriorarea ADN-ului permite instalarea de boli și accelararea procesului de îmbătrânire. Pe parcursul vieții, ADN-ul este deteriorat de radicalii liberi generați de metabolism sau prin expunerea la toxine.
Deși organismul este setat să se auto-regenereze permanent, odată cu înaintarea în vârstă, nu mai reușește să facă față numărului mare de radicali.
Rezultatul: moartea prematură sau instalarea de afecțiuni degenerative, mutații celulare care pot conduce la cancer, etc.
Vitaminele, mineralele și aminoacizii au proprietățiantioxidante. Iată o parte dintre nutrienții antioxidanți ai fructelor Goji și funcțiile vitale pe care le susțin:
Diminuarea funcțiilor sexuale nu constituie parte inevitabila a procesului de îmbătrânire.
Reducerea libidoului, atât în cazul femeilor cât și a bărbaților, poate fi asociată cu scăderea producției de testosteron.
Goji ajută la creșterea nivelului de testosteron.
În Asia, fructul este considerat în mod tradițional un puternic tonic sexual. În plus, Goji acționează ca tonic general în îmbunătățirea rezistenței fizice, dispoziției și stării de bine.
Goji conțin 2 nutrienți cheie pentru sănătatea ochilor: luteina și zeaxantina. Aceștia sunt concentrați în centrul retinei și protejează ochiul de majoritatea cauzelor legate de îmbătrânire ce duc la scăderea vederii, degenerare maculară, cataractă, sau retinopatie diabetică.
Radicalii liberi atacă de asemeni vederea, iar cei 2 nutrienți protejează împotriva vătămărilor produse de radicali.
Studiile pe animale desfășurate în China demonstrează că prin consumul de Goji poate fi prevenită degradarea retinei de către radicalii liberi.
Goji prezintă caracteristicile necesare combaterii factorilor cheie care provoacă bolile de inimă:colesterolul oxidat și presiunea arterială crescută.
Colesterolul devine periculos pentru organism în special în situațiile oxidării ca rezultat al acțiunii radicalilor liberi, și grăsimilor din sânge care atacă pereții arterelor.
Organismul deține un sistem defensiv - o enzimă denumită Superoxid dismutaza (SOD); SOD produce antioxidanți care previn oxidarea colesterolului, însă nivelul de SOD scade pe măsura înaintării în vârstă.
Cercetatorii chinezi au reușit să demonstreze că, Goji crește producția de SOD, reducând oxidarea colesterolului.
Goji conține 2 nutrienți necesari unui somn sănătos:
- Vitamina B: îmbunătățește dispoziția, ameliorează depresia și crește nivelul de energie;
- Magneziu: reduce timpul necesar adormirii și îmbunătățește calitatea somnului.
Descriere Migdale crude
Migdalele sunt foarte hrănitoare și sunt considerate unul dintre cele mai sănătoase și bine echilibrate alimente. Așadar, înainte să începem cu beneficiile migdalelor, să aruncăm o privire la informațiile nutritive ale acestora. ¼ cană (aproximativ 35 de grame) de migdale întregi conține în jur de 7 grame de carbohidrați, 7,6 grame proteine, 4,1 grame de fibre alimentare, 18 de grame lipide, 1,7 grame zahăr, colesterol zero și 206 de calorii. Informațiile de mai jos se referă la conținutul de nutrienți corespunzător la o cană de 0,25 migdale.
vitamina A — 0,34 UI
vitamina B1 — 0,03 mg
vitamina B2 — 0,3 mg
vitamina B3 — 1,4 mg
vitamina E — 9 mg
acid folic — 11.39 mcg
calciu — 91,8 mg
fier — 1,6 mg
mangan — 0,09 mg
magneziu — 98,7 mg
fosfor — 168,6 mg
potasiu — 257,4 mg
zinc — 1,22 mg
molibden — 10,2 mg
seleniu — 0,98 mg
Alte informații nutriționale
Conținutul ridicat în acid oleic din migdale ajută în lupta împotriva bolilor coronariene. Acidul oleic, un acid gras nesaturat, reduce tensiunea arterială.
Migdalele conțin antioxidanți care elimină radicalii liberi nocivi din piele și de la nivelul membranelor mucoase.
Migdalele sunt bogate în vitamina E care acționează ca un antioxidant liposolubil. Vitamina E din migdale este prezentă sub formă de alfa-tocoferol. 100 grame de migdale conțin 25 de grame de vitamina E.
Migdalele contin grasimi nesaturate care nu au colesterol. De asemenea, ajuta la reducerea nivelului de colesterol LDL si, prin urmare, ajuta la diminuarea numarului cazurilor de boli de inima.
În migdale sunt prezente o mulțime de minerale printre care calciu, magneziu, potasiu, fier și zinc. Calciul, fiind constituentul mineral principal din organismul nostru, este necesar în tonifierea mușchilor și oaselor, precum și în prevenirea bolilor, cum este, de exemplu, osteoporoza. Un consum sănătos, zilnic de migdale ajută la satisfacerea necesarului zilnic de magneziu (300 mg la femeile tinere și 350 mg la bărbații tineri).
Migdalele sunt bogate în acid folic și, prin urmare, benefice pentru femeile gravide, deoarece previn riscul de malformații congenitale la copii. Acidul folic reduce, de asemenea, incidența cancerului de col uterin.
Migdalele sunt o sursă de fitochimicale (substanțe chimice obținute din plante) care contribuie la ținerea la distanță a cancerului și problemelor cardiace. Fitochimicalele reduc riscul de cancer dar și multe alte boli cronice.
Cele mai multe dintre vitaminele complexului B, precum riboflavina, tiamina, acidul pantotenic, vitamina B6 sunt obținute din aceste fructe.
Prin urmare, este evident că migdalele sunt un aliment complet.
Informații nutriționale despre migdalele crude
Fiecare migdală crudă conține aproximativ 7 calorii. Migdalele crude sunt bogate în fibre alimentare și proteine care joacă un rol important în arderea caloriilor în plus. Deci, dacă încercați să eliminați kg în exces, făceți-vă un obicei din a adăuga migdale la dieta de zi cu zi. 28 g migdale conțin urmatoarele elemente nutritive:
proteine — 12% — Proteinele ajuta la creșterea și repararea organelor corpului
carbohidrați — 2% — Carbohidrații ajută la creșterea și dezvoltarea țesuturilor
grăsimi — 23 — Grăsimile furnizează acizi grași esențiali și înmagazinează energie
fibre alimentare — 12% — Reducerea riscului de boli cardiace
Beneficile migdalelor
“Dovezile știintifice sugerează, dar nu dovedesc, că prin consumul a 43 g de migdale pe zi, ca parte dintr-o dietă săracă în grasimi saturate și colesterol, poate reduce riscul bolilor de inimă.” – FDA, 15 iulie 2003.
Migdalele pot fi consumate crude sau, de asemenea, incluse într-o varietate de feluri de mâncare. Migdalele sunt, de asemenea, folosite pentru a produce uleiul de migdale, untul de migdale și siropul de migdale. Nutriționiștii și dieteticienii recomandă de multe ori consumul a 4-5 migdale zilnic pentru a putea beneficia de o viața sănătoasă. Deoarece migdalele nu conțin nici grăsimi, ele sunt, de asemenea, adecvate și în cazul acelor persoane aflate la dietă.
Ca antioxidanți
33% din necesarul zilnic de vitamina E (care conține un antioxidant liposolubil) de care organismul are nevoie poate fi furnizat prin consumul a 28 g de migdale. Acesta este motivul pentru care sunt considerate o sursă bogată de vitamina E. Deci, prin consumul zilnic al unei cantități atât de mici de migdale, puteți beneficia de cantitatea esențială de antioxidanți și puteți, astfel, preveni apariția unor boli cronice.
Pentru reducerea colesterolului LDL
Unul dintre cele mai importante beneficii pentru sănătate ale consumului de migdale constă în faptul că “are grija” de colesterolul rau (LDL) din organism. Migdalele sunt alimente bogate în grăsimi, dar care conțin grăsimi mononesaturate, grasimi care susțin sănătatea. Aceste grăsimi sunt asociate cu un risc redus de boli de inimă. În unele studii, s-a descoperit că, atunci când migdalele au fost consumate ca parte a unei diete sănătoase, beneficiile au fost cumulative.
Pentru pierderea în greutate
Un mod inteligent pentru pierderea în greutate este acela de a include migdalele în dieta de zi cu zi. Acestea sunt bogate în fibre și proteine și vă ajută să vă simțiți sătui pentru mai mult timp.
Bogate în magneziu și potasiu
Magneziul este necesar organismului pentru o circulație sangvină sănătoasă și pentru un flux îmbunătățit de oxigen. Cele mai multe cazuri de atacuri de cord sunt asociate cu un deficit în acest mineral important. Deci, un sfert de cană de migdale este suficientă pentru a furniza până la aproximativ 25% din necesarul zilnic de magneziu. Potasiul este un alt element de care organismul are nevoie pentru realizarea optimă a unor procese precum funcționarea nervilor și contracția musculară. Tensiunea arterială normală și o funcție cardiacă adecvată sunt, astfel, dependente de o cantitate adecvată a acestui mineral. Un sfert de cană de migdale conține 257 mg de potasiu și crește apărarea împotriva unor afecțiuni severe precum hipertensiunea arterială și ateroscleroza.